civilisation

"Codul bunelor maniere"..."cei şapte ani de acasă"...idei formulate de etică sau elemente esenţiale pentru a trăi într-o societate considerată "civilizată"? Cine poate şti care este adevărul? Cel mai probabil "experţii în domeniu" sau ..poate că NIMENI...certe rămân situaţiile ce depind într-o oarecare măsură de existenţa acestor aşa zise elemente...situaţii care până la urmă spun mai mult decât 1000 de fraze la un loc.

În ultimul timp am avut ocazia să observ situaţii create de absenţa acestor elemente. Dezamăgită am descoperit că erau foarte multe...şi partea tristă este că nu se sfârşesc aici.

Să vă dau un mic exemplu: întâlnire de recuperare cu profa de engleză. Locaţia: undeva în una din clădirile ASE-ului, Ora: 16:30 (cu toate că era vorba de o oră cu care am fost de accord, pentru unii era prea târziu, ideală pentru alţii..irelevantă pentru majoritatea), Participanţi finali: profa (cu nelipsita ei energie) şi se pare că reprezentantul grupei je. În principiu eu ştiam că nimeni nu va mai veni (dată fiind situaţia creată de minivacanţa "alegerilor"), iar profa doar presupunea...însă, din nefericire, undeva pe drum au fost uitate câteva reguli... În final, comentariul profei: "Îmi cer scuze că ţi-ai pierdut timpul, la fel cum îmi pare rău şi pentru timpul meu pierdut, căci mă pregătisem... Eu înţeleg că toată povestea cu alegerile şi 1 Decembrie au oferit o minivacanţă...dar la un momemnt dat tot va trebui să ne întâlnim să recuperăm seminariile pierdute..Îţi mulţumesc că ai venit şi îţi doresc o minivacanţă plăcută." (cam ăsta ar fi fost rezumatul discuţiei mele cu profa). Totuşi, alta ar fi fost situaţia dacă se discuta de amânare...

Un alt exemplu: În autobuz, venind spre Bucureşti...am avut  să fiu nevoiă să-mi împart timpul cu acea categorie de oameni cărora nu le pasă cât de mult pot jigni aruncând nişte vorbe în vânt. De ce trebuiau să fie grosolani, să facă unele comentarii care nu-şi aveau locul...şi până la urmă să facă lumea să se simtă prost. Am văzut în ochii unei femei simple şi ceva mai în vârstă că toate aceste comentarii o deranjau..şi nu-mi venea să cred că unii oameni pot fi atât de răi. Ignoranţi, indiferenţi, bădărani...nu cred că există un singur termen care să le definească comportamentul şi caracterul. Observaţii nu puteai să faci, pentru că la un moment dat aveai să regreţi că ai încercat să-i corectezi...pentru că "să le faci un bine" ar fi prea mult spus.

Un exemplu no.3: Aniversarea prietenei copilăriei mele (una din cele mai bune prietene). În principiu o seară foarte reuşită...ignorând câteva excepţii. Am avut ocazia să petrec câteva ore alături de oameni care mă cunosc de când stâlceam cuvintele..chiar şi de mai înainte...De asemenea am avut ocazia să petrec câteva ore alături de foşti colegi, oameni pe care mult timp îi vedeam apoape zilnic...dar să cunosc şi figuri noi...Nimic de obiectat până aici. Totuşi în momentul când îi respecţi pe cei din jur, ceri să fii respectat la rându-ţi. Cu toate că generalizez un pic, ideea rămâne aceeaşi. Din nefericire ...am avut de îndurat şi persoane care se par că nu văd lucrurile astfel..Din fericire...am învăţat să nu mă mai consum atât de mult şi să am puterea să-i ignor şi să văd jumătatea plină a paharului.

Evident exemplele nu se termină aici...Dar eu consider că sunt suficiente pentru a sublinia un aspect: trebuie să fim oameni în primul rând, să ne facem viaţa cât mai frumoasă, iar pe pânza pe care pictăm să folosim o paletă  de culori plină de magie :)

 
template by suckmylolly.com flower brushes by gvalkyrie.deviantart.com