Sibiul

Sibiul..Hermannstadt






...spaţiu al legendei..oraş cu o arhitectură impresionantă...gazdă a florilor şi a culorilor...



Magie pură în orice anotimp...şi vers dintr-un vechi poem ...
Nou şi vechi, cultură, istorie, festivale şi poveşti medievale...porumbei şi turnuri verzi...
Tărâm seducător într-o noapte rece de septembrie.. o avalanşă de poveşti într-o zi caldă şi agitată de august.. şi armonie pură într-un decembrie alb.
Un grup de tineri idealişti, o schimbare mult visată, speranţe ascunse în vechi filozofii şi FAPTEle de acum

O săptămână în tabără la Sibiu cu mii de activităţi zilnice şi tot a trecut în zbor.
Am descoperit locuri şi clădiri care nu aveau nevoie de cuvinte pentru a spune o poveste sau pentru a cere ajutor..dar în calea noastră am dat şi peste colţuri animate doar de un vânt tomnatic (spaţii al regăsirilor, al gândurilor şi al peisajelor)
Am surprins imagini inedite..ne-am ales astfel cu câteva mii de poze...însă cele mai scumpe rămân amintirile: cântece, aplauze (pernuţe la mâini), jocuri şi concursuri, dansuri, kilometrii parcurşi, turnuri înalte, ţopăieli :D, paparazzi moments şi fiecare secundă petrecută alături de persoane deosebite pe care nu le cunoşteam şi pe care mă bucur enorm că le-am întâlnit :)

Nu vreau

"Nu există nu pot, există nu vreau" o frază prin care profu' meu de mate din generală manevra limitele mele... Şi cum mai reuşea... Dacă aş avea ocazia i-aş mulţumi pentru tot ce m-a învăţat, mi-aş cere iertare pentru supărarea provocată în momentul când mi-am ales secţia la liceu şi cred că aş recupera o parte din vorbele rătăcite ca studenta de astăzi...(cu toate că aş urma acelaşi drum dacă ar trebui să mă întorc la deciziile acelea)

Sunt momente pentru care nu poţi face timpul să-şi schimbe cursul doar din simplul motiv că vrei să schimbi ceva ce nu se mai poate schimba, sau vrei să faci o mutare deja imposibilă...Carpe Diem şi scapi de orice urmă de griji de genul!! Nu ştii ce-ţi rezervă viitorul, viaţa poate să-ţi fie schimbată într-o secundă (fără să primeşti explicaţii sau fără să fii întrebat)...şi atunci trebuie să înveţi să continui drumul cu un bagaj în plus. Oportunităţile şi riscurile devin motive laice în povestea fiecăruia...dar, evident asta e deja o cu totul altă poveste :)

Astăzi am fost hărnicuţă ca o furnicuţă (comparaţii à la grădi) şi cu ocazia asta am avut o întâlnire cu amintirile. Am ajuns la sertarul cu caietele mele la care nu pot şi NU VREAU să renunţ. Astfel am găsit caiete de la grădiniţă când desenam clopoţei, făceam multe bastonaşe şi primele mele litere şi numere....am trecut apoi la capitolul şcoală şi propoziţii, cuvinte stâlcite (de această dată în scris) compuneri şi idei creative, probleme serioase, perioada culorilor, mesaje şi jocuri,numere şi adrese, liste cu perlele profilor...până la cele mai recente: cursuri şi proiecte din lumea studenţilor.

O aventură. Nu mai spun care a fost reacţia mea când am găsit foile pe care notasem poveşti inventate de mine şi una din prietenele mele prin clasa a 2-a sau a 3-a. Atâtea amintiri..este exclusă renunţarea la ele... Până data viitoare când le voi răsfoi îţi mai spun ceva ce deja ştii: nu renunţa şi nu lăsa teama să-ţi domine acţiunile.

Gros bisous :*:*:*:*:*

diferit si vechi

azi m-am reintors in Bucuresti dupa o mica vizita acasa... Ca de obicei, de cate ori ma intorc acasa descopar ceva nou prin Urziceni sau pe acasa si de fiecare data acord mai multa importanta vechiilor detalii...
m-am invatat foarte mult cu drumul acesta spre casa, drum pe care il parcurg de 2 ani intr-un mod oarecum constant..insa nu mereu cu aceleasi sentimente...

Ei bine, azi am ales sa ma cufund in lumea lecturii pret de o ora si ceva cat dureaza pana ajung in Bucuresti, astfel incat am inceput sa lecturez gandurile unei persoane foarte dragi mie: nasa mea "de suflet" Catalina Stroe.
{rangul de "nasa de suflet" este o poveste in sine ce va fi spusa candva pentru ca pune in evidenta statutul de OM in adevaratul sens al cuvantului alaturi de acea parte frumoasa a vietii}

In fine...cartea se numeste "Cei sapte ani de acasa.." si este mai mult decat o simpla lectura. E adevarat ca fiecare rand parcurs ma duce mai aproape de scriitoare, de stilul ei de a fi si de a vorbi...insa asta nu inseamna ca aici se opreste frumusetea cartii.

Prin mici povestioare desprinse din viata reala ai ocazia sa vezi cum au trait unii oameni cu multi ani in urma. Sunt amintiri frumoase si amuzante care aduc zambetul pe fata pe masura ce citesti. Sunt pasaje intregi care m-au emotionat si care m-au determinat sa analizez un pic lumea in care traiesc. Sunt povesti cu oameni care au intampinat mari obstacole in drumul lor numit "viata", momente grele de deznadejde, teama, dar si de bucurie si speranta.., obstacole ce par furate din lumea imaginatiei, insa sunt cat se poate de reale. Apoi intalnesti pasaje cu povesti despre o lume demult apusa, o lume pe care o mai recunosc din povestirile bunicilor...si totusi atat de diferita de prezent.

Nu are rost sa prezint rezultatul analizei mele aici..pentru ca acesta trebuie descoperit de fiecare persoana in parte ..si nu dupa metodele "copiat" si "inspirat" folosite azi. Asadar..daca ai ocazia sa citesti cartea ma vei intelege perfect ;)

Admirand pozele vechi din carte mi-am amintit de pozele cu regi si regine pe care le-am vazut la MNAC cu ocazia Galei BOS [despre aceasta voi reveni cu un post mai tarziu ;)] si am inceput sa-mi imaginez Bucurestiul de alta data. Ador pozele vechi care au o poveste de spus si uneori un mic mesaj enigmatic pe verso...si cred ca mi-am gasit o mica ocupatie pentru timpul liber :D

As povesti foarte mult despre cartea "Cei sapte ani de acasa.." de Catalina Stroe...dar stii ceva numai citind-o te poti bucura de jocul fermecator al cuvintelor..

Vernisaj

Azi ASE-ul si-a invitat studentii si profesorii la un vernisaj, Valentin Tanase si Eugen Ilina au avut astfel ocazia sa expuna cateva din creatiile lor.

In scurtul timp petrecut admirand creatiile acestor artisti am lasat deoparte gandurile legate de examene, vremea calda de afara si oamenii rai care la un moment dat iti apar in cale... Am admirat fiecare tablou in parte, fiecare joc de culori si forme...si cred ca si acum as fi fost acolo daca nu aveam un program aglomerat pe ziua de azi...But, no worry...si maine pot sa admir lucrarile..deocamdata nu vor parasi holurile ASE-ului (sper sa nu ma insel aici :D)

Cel mai mult mi-au placut tablourile lui Eugen Ilina in care predominau ca motive: tabla si piesele de sah, caii, marea, corabiile si nuantele de albastu.

pentru mai multe imagini da un click aici si daca iti place incearca sa vezi expoztia din ASE ;)

my name :)

21 mai...Constantin si Elena...ziua mea de sfant...
Cu siguranta a fost o zi mai speciala...si am adorat fiecare secunda. In afara de vreo 2 microscopice momente nu foarte imbucuratoare (dintre care unul s-a strecurat in agenda zilei pentru ca eram foarte obosita si plictisita...si fara chef de certuri de ziua mea..evident :P) ..am avut parte numai de vesti bune :)...De-ar fi toate zilele ca cea de azi...

Azi am vrut sa fiu vesela tot timpul..si am reusit (notice to myself and you: Smile :))...azi a fost zi de bomboane ;) si de viitoare amintiri frumoase...as scrie fiecare firicel de timp ce s-a scurs azi, dar nu are rost...important este ca: am adorat ziua de azi...si sper ca si tu ai avut o zi minunata :)

"La multi ani" celor cu nume sfant...sa faceti in asa fel incat fiecare zi din viata voastra sa fie frumoasa: o ZI mai FRUMoaSa decat CealalTA

Ce faci când nu accepţi realitatea?

Sunt unele momente în viaţă când pur şi simplu nu vrei să înfrunţi o realitate crudă...Destul de asemănătoare sunt acele momente când pierzi pe cineva foarte drag, iar tu adopţi o poziţie de negare totală: eşti cât se poate de conştient de cum stau lucrurile şi totuşi....

Sunt momente de care fugim mereu, pe care încercăm din răsputeri să le ascundem şi la care să nu ne gândim..DAR ce faci atunci când trebuie să le înfrunţi, când nu mai există metode de evitare? Plângi, îţi alungi miile de gânduri şi încerci să uiţi??? Pare destul de simplu nu? [şi totuşi dacă mă gândesc puţin nu pare simplu deloc...şi nici nu e!!!]

Ce faci cu amintirile? Ce faci cu toate poveştile pe care le-ai trăit, pe care le ştii foarte bine şi care se conturează ca secvenţe şi imagini în mintea ta (poate vagi în cazul celor mai vechi)? Ce faci când nu-ţi vine să crezi: când vezi că realitatea e una foarte clară şi crudă, iar în sufletul tău există un adevărat război al sentimentelor...

Ce faci când rămâi doar cu amprenta impresiei în suflet..ştiind că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată? Ce faci când nici măcar lacrimile nu te pot ajuta, (nu e ca atunci când cazi, faci buba plângi puţin şi după un timp foarte scurt durerea dispare) iar durerea a creat o rană adânc în suflet?

Ce faci când ştii că timpul nu-l poţi schimba, trecutul nu se va întoarce, iar tu trebuie să continui să mergi pe drumul vieţii şi să treci de toate obstacolele? Ce faci când nu găseşti răspuns la toate aceste întrebări şi multe altele?

O singură încercare de răspuns îmi vine acum în minte: Lasă TIMPUL şi VIAŢA să-şi urmeze cursul,..oricât de greu ar fi :-<