Click@zâmbet

Luni 13 februarie... fără superstiții, Mercur retrograd sau viscol doar cu întâmplări.
Nu mă mai surprind acele momente de parțial leșin când e sufocant de cald într-un loc și partea urâtă e că nu se întâmplă în intimitatea casei...
Oh well... cine știe câte întâmplări se pot construi astfel :))
Bun..după ce trecem de aspectul general că iar mi s-a făcut rău (și luăm în considerație că nu sunt anemică..bla bla.. doar puțin ”alergică” la căldură în combinație cu mijloacele de transport în comun)..și de faza zilei că nu am voce nici măcar pentru un strigăt de ajutor...putem trece la o dilemă interesantă: Cât de singuri suntem înconjurați de oameni pe care nu-i cunoaștem?
Ei bine, azi am avut surpriza să întâlnesc oameni care nu trec pe lângă tine ca roboțeii... cu toate că în alte ocazii acționează atât de mecanic încât ajungi să te întrebi dacă ei ajung să se bucure vreodată de ceva (aparent) lipsit de importanță.
Acum na'..de bine, (și nu) de rău mie mi se întâmplă să-mi fie rău destul de rar..și nu am nevoie de vreo mână de ajutor (și sper să nu ajung vreodată să am nevoie). Dar, de exemplu..pe vremea asta..cu patinoarul de pe stradă, nu îți doresc să ai parte de căzături (și ai înțeles cam tot ce era de înțeles)
Cât de mult să fii în întârziere? Cât de apăsătoare să-ți fie grijile? Cât de orbește să sari peste momentele de tranziție ale zilei?
Într-un fel îmi pare rău pentru acești oameni, dar în același timp vreau să le mulțumesc pentru lecția care o predau! Învață să privești și soarele și norii, învață să asculți și vara și vâjul iernii, învață să comunici și să înțelegi mesajul... și cel mai important învață să zâmbești chiar și atunci când...
ina

 
template by suckmylolly.com flower brushes by gvalkyrie.deviantart.com