iarna once more

La ora 13 nu am nicioadata rabdare sa stau 10 ani sa astept sa ajunga nici autobuzul, nici tramvaiul in statie...asadar merg pe jos o buna bucata de drum, iar de cele mai multe ori ajung sa parcurg toata distanta fara urma de ratb in preajma.

asta e..ne adaptam la situatie nu ne plangem :D...dar ce te faci cand mai e si stratul de zapada suficient de mare cat sa dublezi exercitiul fizic :) Fara probleme.. mereu se gaseste ceva amuzant pe drum..nu am cum sa ma plictisesc.

Acum, la ultima mea plimbare prin zapada de genul am intalnit in drumul meu un copil cu o sanie si cu bunica lui... si stateam si ma gandeam cat de mult ma distram cand eram de varsta lui si aveam o sanie cum numai in desene mai apuci sa vezi si ma certam cu fratiorul meu pe locuri...si mama infrunta zapada pentru noi. Si pana sa ajungem la casa bunicii mele eram totuna de zapada.

Mda...si cate sanii vedeai pe strada si cati copii radeau cu gura pana la urechi cand se jucau in zapada... acum mai rarut mai apuci sa vezi o diversitate asa de mare. Ma insel cumva,, se joaca copii asa, doar ca eu nu am ajuns pe acolo sa-i vad? ... tare as vrea sa fie adevarata varianta a doua...

pana una alta...iti doresc sa te bucuri cat poti de mult de albul zapezii :)

umbre in septembrie

umbre...azi mă lupt cu umbre. Şi stai să vezi..că nu aşa orişicum... ce bine ar fi fost... poate că nu, m-aş fi plictisit :D

problema e că umbrele astea sunt reci, mai tomnatice, mai melancolice... îmi alungă unele gânduri şi mă ghidează înspre ruine.

cum să le faci faţă cel mai bine?
Ei bine, nu ştiu alţii cum procedează, însă eu prefer să zâmbesc, să merg mai departe, să cânt o melodie veselă, think happy thoughts şi poate să adoptăm o atitudine radicală uneori (cum ar fi o tunsoare caracteristică :D)


august

e ultima zi din augustul acestui an ...şi deja simt dorul instalându-se.
Luna mea preferată, plină de evenimente şi surprize şi plimbări şi vise e pe cale să spună "la revedere".
Se pare că şi vara e pregătită să plece... însă cred că mai zăboveşte câteva zile pe aici :D

Hai...curaj...toamna încă nu a sosit :)

aha

cum o fi sa stai intr-o vacanta continua...de doi ani minim...si sa mergi pe deviza ca viata insasi ar trebui sa fie o vacanta adevarata
sa vezi cerul plin de stele in fiecare seara de la geamul camerei tale situata intr-un cartier al Bucurestiului
sa nu-ti pese de telefon, mail si alte detalii din astea tehnice care cam fac parte din viata
sa poti sa te ridici si sa pleci fara sa-ti pese cand discutiile sunt aprinse si nu-ti mai convine starea vremii
sa mergi la film...si sa nu existe nici un destept cu capul mare in fata ta
dar...intr-un fel..daca toate ar merge exact cum le-am planificat... am trai asa de plictisiti ...

dificil. dar nu renunț :)

Suntem responsabili pentru fiecare situație în care ne regăsim.
pierdem timp. De multe ori suntem conștienți de pierdere, dar de și mai multe ori deschidem ochii când e prea târziu. Și ce facem atunci? Păi...de cele mai multe ori (și aici mă refer la cazurile fără speranță) cam mințim și spunem că niciodată nu e prea târziu în momente clar pierdute
nu trăim singuri pe lume. Orice ar fi, oriunde ai fi ești înconjurat de oameni cu care ai vorbit măcar o dată în viață sau deloc, pe care îi cunoști sau doar îi vezi azi pentru prima dată, cu care te poți distra sau cu care parcurgi limitele extremului (fie îi iubești, fie îi urăști, fie înoți în ape tulburi..undeva la mijloc)
Ne prefacem că nu ne afectează nu știu ce întâmplare și seara, protejați de discreția nopții lăsăm lacrimi să evadeze pe obraji. și negăm (chiar și parcurgând aceste rânduri) că sunt povești departe de mine
Daaa sigur. Sunt lucruri bune și rele la care ne expunem și cu toate că încercăm să le evităm, nu mereu reușim să realizăm ce ne propunem. dar nu mai contează finalul... simpla încercare e o realizare, iar drumul...o adevărată călătorie.

În cazul meu..ultimele zile se aflau în contractul ghinionului: de ziua mea (de nume) am zis că nu o să mă întristez pentru nimic în lume. Zis și făcut, dar a venit weekend-ul acasă: acum furtună, acum vreme frumoasă... o vizită continuă fără momente de respiro..fără energie pentru a mai face temele sau a ține pasul cu lumea mea de hoinar prin capitală.
Dar nu mă plâng.. aș pierde și mai mult timp dacă m-aș lăsa în voia renunțării și nu aș mai fi pe drumul îndeplinirii propriilor vise.
”dificil” și punct. Nu renunț

criză de timp

daaaaa... am o mică mare problemă cu timpul: nu e niciodată suficient pentru a-mi îndeplini planurile (cele care sunt gândite pe termen lung sunt excluse din discuţie).

capul răutăţilor în toată povestea asta este facultatea: atâtea de făcut, incredibil de puţin timp la dispoziţie. Evident, partea mea de vină e că nu am planificat "soluţii/timp de rezervă" .. să-mi fie învăţătură de minte (până la următoarea criză, mai mult sau mai puţin devastatoare.

Acum mă uit la ceas, apoi la cărţile împrăştiate prin cameră, la informaţiile subliniate peste tot şi la capitolul scris doar pe jumătate şi iar la ceas... şi apoi la o foaie albă (şi mă gândesc unde a fugit inspiraţia mea) şi iar la ceas... şi la cana de cola de lângă creion... şi iar.... STOP e fix... e momentul să alung orice element ce izgoneşte atenţia şi să revin la cealaltă jumătate de capitol (ca să nu mai spun reacţiile pentru capitolele încă neîncepute)

uffff.... cât e ceasul.... stupid time management

naturally

eeee...na poftim... cică visez un pic cam mult. Dar mă întreb: nu e oare mai bine să aleg lumea mea frumoasă în schimbul unei realităţi condamnate de semnul monotoniei? răspunsul e că fac alegerea potrivită...crede-mă pe cuvânt! Dacă tu ai ales realitatea..te sfătuiesc să faci ceva în privinţa asta.

nu îţi spun să trăieşti cu capul în nori, doar că... din când în când să mai cobori ... şi mult mai des să îi vizitezi pe cei treji. Plus că depinde de fiecare cât de mult preferă altitudinea. Şi dacă tot adopţi o anumită atitudine, încearcă să aduci şi o schimbare în jurul tău (în bine, of course) cât de mică o fi ea. Nu mă pot abţine, dar trebuie să amintesc de o bucăţică din ultimul film care m-a impresionat (Remember me) care sună cam aşa:
"Gandhi said that whatever you do in
life will be insignificant but it
is very important that you do it because...It's a good bet...Nobody else will..." (Tyler quotes)

în traducere liberă... cam ce am spus în paragraful anterior :p


eee hai să continuăm. Viaţa nu e un simplu film, şi adevărul e că trebuie să ne străduim să o facem cât mai frumoasă posibil. şi ce dacă ne lovim de clişee şi fantezii? cum altfel am reuşi să satisfacem acel teribil apetit al dorinţei? Eu ştiu că vreau să schimb realitatea cu o lume mai frumoasă.
Adevărul e că uneori îmi iese şmecheria, alteori nu... dar toată problema se învârte în jurul exerciţiului. Până la urmă practica e cea care ne omoară, dar ne şi salvează :) trebuie doar să perseverezi.

şi cum simt că o să mă contrazic cât de curând (dacă nu am creat deja impresia asta) am să mă mai englezesc un pic şi am să vă las un bonus: Selena Gomez si melodia Naturally. enjoy :)


prăfuit

astăzi am petrecut câteva ore bune la biroul meu (cu parfum de capitală). În fine, era un pic cam prăfuit având în vedere că weekend-ul am decis să-l petrec în Constanţa, iar luni nu părea o zi atât de indicată să stai în casă făcând curăţenie...

prin urmare, dintr-o întâmplare în alta, iată că astăzi nu am mai avut încotro şi a trebuit să fiu puţin hărnicuţă. nu mă înţelegeţi greşit (ador să fie ordine şi curăţenie în casă, şi caracteristic zodiei mele... cel puţin aşa se zice... curăţenia e pe lista priorităţilor) însă e prea frumos afară ca să stau prinsă în casă.

în fine. nu a fost nimic deosebit în ştersul prafului de pe birou... poate doar cu o singură excepţie: Calendarul părfuit ascuns într-un colţ arătând ordinea zilelor de ianuarie 2010. :)) Prăfuit sau nu am început să-mi aduc aminte cât de bine arăta ianuarie şi cât de mult mă distram şi cât de departe erau grijile.

şi apoi am comparat cu weekend-ul ce tocmai a trecut... şi mă gândeam cât de repede trec zilele... cât de mult se schimbă unele poveşti şi cât de mult depindem de detalii. Poate că am avut parte de un sfârşit de săptămână mai intens, vizitându-mi viaţa de Constanţa (unde sunt verii mei şi mătuşile mele, o parte din bucuriile, tristeţile şi amintirile mele), dar ştiu acum mai mult ca ieri şi poate mai puţin ca mâine că nu există regret în vocabularul meu (sau poate doar ca fond teoretic)

au revoir.

secret

să vă spun un secret... azi a plouat, iar eu am umblat toată ziua prin ploaie, fără umbrelă, fără glugă, fără ratb, fără metrou, fără vreun mijloc de transport..doar cu pe.jo-ul ... doar eu şi ploaia :D

şi mi-a plăcut enorm. Nu vă spun cât mă doare capul, dar nici nu îmi pare rău că am ales varianta asta.
M-a calmat... cred că aveam nevoie de un strop de ploaie mai mult decât m-aş fi gândit.


din când în când ne mai lovim şi de momente emo. Acum mi-a trecut.
tot ce mă oftică e că nu au fost nici tunete şi nici fulgere... poate data viitoare :D





ph.rain

data viitoare fac un top

Ultima mea pățanie nu trebuia să treacă neconsemnată pe undeva.
Am fost la doctora de familie care de când eram micuță tare îmi dădea sentimentul că nu are de ce să-mi fie frică, din păcate sentimentul exista doar la ea în cabinet că până acolo aveam cale lungă de parcurs.

Aveam un întreg ritual, de care nu am scăpat în totalitate.
mă trezeam dimineața mai mult mofturoasă, decât odihnită..., mă îmbrăcam frumos și cu mama alături parcurgeam cele 2-3 minute de mers până la dispensar (ce să-i fac dacă mai e și aproape de casă)... sala de așteptare cu scaune reci, tablă de șah pe post de podea (jocul meu principal) și 3 becuri ca niște baloane. A... să nu uit de tabloul din cabinetul doctorei: un portret cu o fetiță șatenă ce poartă o pălărie mare și roșie... superb tablou (nu cred că o să-l uit vreodată)

și apoi verdictul: „hai să facem niște analize”... în traducerea sentimentelor mele = ac și siringă în preajma venelor mele. Not fun anymore.

ăsta a fost și verdictul ultimei mele vizite la doamna doctor. Aș spune că la 21 de ani nu ar mai trebui să-mi fac probleme că cineva se va juca un pic cu câteva picături din sângele meu. oooops aș zice prost.
numai când am văzut lista de analize (6 în total) m-am înmuiat toată.

N-am de ales. A doua zi foarte de dimineață și cu mult curaj (și cu mama alături..că altfel nu e indicat) am ajuns la centrul unde trebuia să fiu torturată. prima lovitură a realității: parfumul de spital nu era de bine...îmi face rău.
a doua lovitură: „hai..un loc pe scaun, mâna întinsă și ține pumnul strâns” Ușor de zis, incredibil de greu de realizat. Sunt alergică la acul și siringa al căror scop este să sustragă o cantitate de sânge din corpul meu. Surprinzător nu s-au ascuns venele cum am mai pățit cu alte ocazii, dar am trecut prin schimbat culoarea la față și amețit și dat cu apă pe față și mâncat ceva dulce și luat o gură bună de aer de afară.

Mama știa ce are în casă..nu s-a mai speriat (nu se mai sperie de mult), dar săraca asistentă nu știa... și când a început să-mi pună întrebări de cum e la facultate și că sunt lucruri mai grele în viață, plus mărturisirea ulterioară era clar că am speriat-o un pic.

Plăcere sadică... măcar să mă distrez și eu puțin în toată povestea asta :))
Acum nu mai râd așa tare... am o vânătaie destul de urâtă și o durere enervantă la mâna stângă (ca să nu zic de starea de moleșeală prezentă) 6 analize cer o cantitate de sânge prea mare după părerea mea. Sper să iasă analizele corect și să nu fie nevoie să le repet.

și dacă le repet...o să mă distrez și atunci speriind oamenii, dar o să-mi fie și rău cel puțin o zi după experiența acului. Sadic nu?

Poate că...

... ai mai trecut pe aici... poate că nu. Nu cred că are vreo importanță... poate că are...

Nu ți-am atras atenția nici măcar un pic, dar uite că încă mă străduiesc. Nu te întrebi deja dacă nu ai investit într-un efort inutil pentru a apăsa click-ul ce te-a adus aici?

Ufff... Cred că ar fi cazul să scriu (și să spun) ceva interesant... poate chiar o mare prostie... Oare ar face diferența? În acest punct: cine poate știi cu adevărat?

Dar nu o fac :) Sunt doar curioasă dacă ai ajuns cu parcursul rândurilor până aici. Dacă nu: (tu cel care citești acum) crezi că voi mai avea o șansă la o vizită la fel de trecătoare? Dacă da: nu te întrebi cumva dacă merită să continui. Eu nu o să încerc să te conving să continui... poți renunța oricând :)

Și dacă totuși continuăm... păi... aș avea ceva de mărturisit... crezi că vrei să ”citești” despre ce este vorba?
Hai că nu e legat de floricele din corcoduș și nicidecum de ultima bârfă șoptită de o rândunică.


Tot ce vreau să spun e că azi noapte... după ce m-am oprit din citit, am închis frumos lumina și m-am întors în patul meu imens am avut ămmmm .. cum să-i spun? ... eeee..

un moment plin de inspirație pentru un post mult mai reușit decât ăsta :)) (cred că o variantă mai simplă de atât nu găseam)

Nu știu dacă știi cum e, dar eu nu pot închide și lumina gândurilor când mă decid că e timpul pentru somnic. E ceva asemănător cu: atunci când îți e lumea mai dragă, se întâmplă ceva care să contravină legilor aparent firești.

Și da..mă gândeam că nu am mai scris de multișor pe aici, nu că m-ar ”obseda” anumite ”practici/teorii” cum probabil se întâmplă cu împătimiții blogului (poate mă înșel, .. orice este posibil nu?) și mă mai gândeam ce aș mai putea scrie. Și deodată.. POP ideea strălucitoare.
Sigur.. pe măsură ce lua formă am zis că ar fi cazul să o notez undeva (cunoscându-mă am zis că cel mai probabil nu-mi voi mai aminti ordinea perfectă a propozițiilor). Să-ți spun un secret? Aveam dreptate.. trebuia să fi notat, dar lenea/somnul au fost mai intense... ce să-i faci (poate că data viitoare voi profita mai bine de momentul plin de inspirație, dar foarte nocturn).

Întrebarea mea e... tu vei mai reveni data viitoare?

update

din când în când mai prind un moment inspiraţional şi în faţa monitorului... dar care nu se manifestă cu acest post.

ACUM profit de o lipsă totală de concentrare, semn al unor probleme minore ce-mi răpesc multe ore de somn. şi profit pentru că am avut o zi agitată (BizCamp ediţia 3 e în plină desfăşurare, iar PRoud to Advertise se apropie cu paşi repezi) şi pentru că trebuie să învăţ pentru un test de mâine ...şi pentru că gândurile mele se îndreaptă către priorităţi şi poveşti creative (mult prea multe detalii sunt necesare pentru a înţelege la ce mă refer...dar nu contează...ideea se prinde: fac orice ca să amân parcusul unor materiale)

mi-am reorganizat ideile pe o pagină albă (ştiu că un copac a avut de suferit din cauza mea...dar scopul a fost nobil...si mă revanşez cât pot la capitolul "să avem mai multă grijă de lumea în care trăim") şi cam atât. Revin într-un moment mai liber (la capitolul "întâlnire cu timpul")

zi de martie

Bun...ma doare capul ingrozitor...stau si ma uit pe fereastra si vad cum ninge...si-mi doresc sa fiu unul din miile de fulgi

si ninge, ninge...nisoarea mieilor cum sigur ar spune bunica mea daca as fi alaturi de ea.
Nu merge sa scriu cu diacritice direct de la tastatura, prin urmare nu imi voi complica existenta astfel

tot ce as vrea ar fi sa ma aflu in cadere libera de la mii si mii de km inaltime. Sa privesc spre un haos in care traiesc acum, dar sa fiu in cadere libera...stiind ca am putea sa imi opresc caderea in orice moment si ca pot urma orice culoar imi doresc.

As risca... nu cred ca am nevoie in momentul asta de certitudinea ca m-as pierde in detalii si ca ar exista un deznodamant nefericit caderii. Sa simt un singur lucru si sa ma concentrez pe un singur lucru: calatoria mea in aer. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Visul acestei calatorii aeriene se va spulbera de indata ce se va opri ninsoarea. Prin urmare: am fugit sa ma bucur de vreme (oricand si oricum s-ar prezenta ea, de haosul ei nu de al meu :)

Înainte de a fi prea târziu

Timpul nu stă în loc. Nu este interesat de problemele tale şi nu-i pasă nici de motivele care te fac fericit. Nu îi pasă că de foarte multe ori ai nevoie de un mic răgaz.

Dar stau şi mă întreb: răgaz pentru ce? să îţi atingi toate obiectivele stabilite când ai pornit la drum... ar fi un răspuns logic. Din cauza asta visezi constant:

Ø Că poţi să faci orice îţi propui

Ø Că poţi să ajungi până la cea mai îndepărtată şi strălucitoare stea

Ø Că nu există obstacole la care să te opreşti

şi multe alte minuni din astea ideale

Dar drumul e dificil. Nimeni nu are dreptul să-ţi năruie visele, iar dacă permiţi un astfel de caz, atunci eşti responsabil pentru starea proastă de spirit pe care o îmbrăţişezi.

Eşti înconjurat de oameni...şi din mulţimea asta găseşti măcar o persoană căreia să-i ceri un ajutor, un sfat, un gând bun...iar restul nu vor ştii decât să acuze, să profite de situaţii pentru beneficii propii

Mulţi te pot asculta, puţini te pot înţelege şi mult mai puţini încearcă să te ajute. Astea se pare că sunt regulile pe care oamenii le urmează. Trist şi nimic mai mult.

Între timp mai trebuie să te lupţi cu alte fantasme (până la urmă astea sunt cele care formează realitatea)... Te ghidezi după gândul că ...poate... „niciodată nu e prea târziu” şi îţi creezi iluzii, iar la un moment dat... când te îmbeţi cu puţin curaj... descoperi că s-ar putea să fie prea târziu.

Nu aştepta timpul, pentru că el nu o va face ;)

pe nerăsuflate

...mă înscriu într-un maraton al ideilor
uit de multe alte lucruri care se vor mai importante...chestii de moment în orice caz. Şi ajung să mă pierd în detalii... Cu fiecare idee construiesc mai întâi o cărare (cu pietricele gri aruncate ici colo şi....pentru că e iarnă...cu mii de fulgi care mai de care strălucitori în nuanţa lor de alb cu tentă de albastru).
Mă aventurez pe acest drum al ideilor şi ...
ajung la o răscruce. Mă opresc. Privesc în stânga şi în dreapta şi decid să continui pe drumul care îmi dă voie să construiesc în continuare (cel cu mai multe ori mai puţine detalii..care să fie oare??)

Mi se face sete, prin urmare ajung la un izvor. Mi se face dor, prin urmare mă îndrept spre punctul unde dorul dispare (când îi revăd pe cei dragi, când nu mă mai tem, când visele devin reale)
trec pe lângă zidul de care povesteam aici, îmi amintesc de "mai bun, mai puternic, mai înţelept.." ca aici. descopăr o lacrimă rătăcită, zâmbesc şi merg mai departe

îi întâlnesc pe pinguinii aceştia



ahhh şi sună telefonul...iar sunt în întârziere. Trebuie să alerg până la metrou din nou (cine ştie ce surprize mă mai aşteaptă azi).
Continui maratonul...mereu pe nerăsuflate :D \\tsouin-tsouin//

absentand

nepoţica mea Diana e o iubăreaţă şi jumătate...
un proiect ne-a despărţit pentru doar 3 zile...însă revederea a fost dulce foc :) ceva genul:
"îţi era dor de mine?"
"daaaa"
"cât?"
"tare..tare..."
"cât de tare?"
"şi mai tare..."
asta după ce se supărase pe mine că plec în loc să stau cu ea.

Uffff...o să creştem noi mari :)

cred că...

aş pierde timpul,
aş alerga,
şi aş plânge...

dar nu pot,
nu vreau,
şi nu-mi permit!!!

aş ţipa,
aş evada,
şi poate aş face schimbări...

dar iar nu pot,
nu vreau,
şi nu-mi permit!!!

prin urmare...
îmi notez noi taskuri în agenda timpului meu
alerg şi mă opresc din când în când să (privesc, ascult)lumea
şi plâng şi râd, fie de bucurie, fie de nervi

nu mă opresc...
ţip şi tac,
evadez în lumea mea...şi revin în haosul realităţii
schimbări sau nu: sunt eu copila nebună, visătoare, ambiţioasă, încăpăţânată şi perfecţionistă :)

sa vedem

fratele meu ...mail şi un titlu în engleză "trust me"

să vedem...



 
template by suckmylolly.com flower brushes by gvalkyrie.deviantart.com