dificil. dar nu renunț :)

Suntem responsabili pentru fiecare situație în care ne regăsim.
pierdem timp. De multe ori suntem conștienți de pierdere, dar de și mai multe ori deschidem ochii când e prea târziu. Și ce facem atunci? Păi...de cele mai multe ori (și aici mă refer la cazurile fără speranță) cam mințim și spunem că niciodată nu e prea târziu în momente clar pierdute
nu trăim singuri pe lume. Orice ar fi, oriunde ai fi ești înconjurat de oameni cu care ai vorbit măcar o dată în viață sau deloc, pe care îi cunoști sau doar îi vezi azi pentru prima dată, cu care te poți distra sau cu care parcurgi limitele extremului (fie îi iubești, fie îi urăști, fie înoți în ape tulburi..undeva la mijloc)
Ne prefacem că nu ne afectează nu știu ce întâmplare și seara, protejați de discreția nopții lăsăm lacrimi să evadeze pe obraji. și negăm (chiar și parcurgând aceste rânduri) că sunt povești departe de mine
Daaa sigur. Sunt lucruri bune și rele la care ne expunem și cu toate că încercăm să le evităm, nu mereu reușim să realizăm ce ne propunem. dar nu mai contează finalul... simpla încercare e o realizare, iar drumul...o adevărată călătorie.

În cazul meu..ultimele zile se aflau în contractul ghinionului: de ziua mea (de nume) am zis că nu o să mă întristez pentru nimic în lume. Zis și făcut, dar a venit weekend-ul acasă: acum furtună, acum vreme frumoasă... o vizită continuă fără momente de respiro..fără energie pentru a mai face temele sau a ține pasul cu lumea mea de hoinar prin capitală.
Dar nu mă plâng.. aș pierde și mai mult timp dacă m-aș lăsa în voia renunțării și nu aș mai fi pe drumul îndeplinirii propriilor vise.
”dificil” și punct. Nu renunț

criză de timp

daaaaa... am o mică mare problemă cu timpul: nu e niciodată suficient pentru a-mi îndeplini planurile (cele care sunt gândite pe termen lung sunt excluse din discuţie).

capul răutăţilor în toată povestea asta este facultatea: atâtea de făcut, incredibil de puţin timp la dispoziţie. Evident, partea mea de vină e că nu am planificat "soluţii/timp de rezervă" .. să-mi fie învăţătură de minte (până la următoarea criză, mai mult sau mai puţin devastatoare.

Acum mă uit la ceas, apoi la cărţile împrăştiate prin cameră, la informaţiile subliniate peste tot şi la capitolul scris doar pe jumătate şi iar la ceas... şi apoi la o foaie albă (şi mă gândesc unde a fugit inspiraţia mea) şi iar la ceas... şi la cana de cola de lângă creion... şi iar.... STOP e fix... e momentul să alung orice element ce izgoneşte atenţia şi să revin la cealaltă jumătate de capitol (ca să nu mai spun reacţiile pentru capitolele încă neîncepute)

uffff.... cât e ceasul.... stupid time management

naturally

eeee...na poftim... cică visez un pic cam mult. Dar mă întreb: nu e oare mai bine să aleg lumea mea frumoasă în schimbul unei realităţi condamnate de semnul monotoniei? răspunsul e că fac alegerea potrivită...crede-mă pe cuvânt! Dacă tu ai ales realitatea..te sfătuiesc să faci ceva în privinţa asta.

nu îţi spun să trăieşti cu capul în nori, doar că... din când în când să mai cobori ... şi mult mai des să îi vizitezi pe cei treji. Plus că depinde de fiecare cât de mult preferă altitudinea. Şi dacă tot adopţi o anumită atitudine, încearcă să aduci şi o schimbare în jurul tău (în bine, of course) cât de mică o fi ea. Nu mă pot abţine, dar trebuie să amintesc de o bucăţică din ultimul film care m-a impresionat (Remember me) care sună cam aşa:
"Gandhi said that whatever you do in
life will be insignificant but it
is very important that you do it because...It's a good bet...Nobody else will..." (Tyler quotes)

în traducere liberă... cam ce am spus în paragraful anterior :p


eee hai să continuăm. Viaţa nu e un simplu film, şi adevărul e că trebuie să ne străduim să o facem cât mai frumoasă posibil. şi ce dacă ne lovim de clişee şi fantezii? cum altfel am reuşi să satisfacem acel teribil apetit al dorinţei? Eu ştiu că vreau să schimb realitatea cu o lume mai frumoasă.
Adevărul e că uneori îmi iese şmecheria, alteori nu... dar toată problema se învârte în jurul exerciţiului. Până la urmă practica e cea care ne omoară, dar ne şi salvează :) trebuie doar să perseverezi.

şi cum simt că o să mă contrazic cât de curând (dacă nu am creat deja impresia asta) am să mă mai englezesc un pic şi am să vă las un bonus: Selena Gomez si melodia Naturally. enjoy :)


prăfuit

astăzi am petrecut câteva ore bune la biroul meu (cu parfum de capitală). În fine, era un pic cam prăfuit având în vedere că weekend-ul am decis să-l petrec în Constanţa, iar luni nu părea o zi atât de indicată să stai în casă făcând curăţenie...

prin urmare, dintr-o întâmplare în alta, iată că astăzi nu am mai avut încotro şi a trebuit să fiu puţin hărnicuţă. nu mă înţelegeţi greşit (ador să fie ordine şi curăţenie în casă, şi caracteristic zodiei mele... cel puţin aşa se zice... curăţenia e pe lista priorităţilor) însă e prea frumos afară ca să stau prinsă în casă.

în fine. nu a fost nimic deosebit în ştersul prafului de pe birou... poate doar cu o singură excepţie: Calendarul părfuit ascuns într-un colţ arătând ordinea zilelor de ianuarie 2010. :)) Prăfuit sau nu am început să-mi aduc aminte cât de bine arăta ianuarie şi cât de mult mă distram şi cât de departe erau grijile.

şi apoi am comparat cu weekend-ul ce tocmai a trecut... şi mă gândeam cât de repede trec zilele... cât de mult se schimbă unele poveşti şi cât de mult depindem de detalii. Poate că am avut parte de un sfârşit de săptămână mai intens, vizitându-mi viaţa de Constanţa (unde sunt verii mei şi mătuşile mele, o parte din bucuriile, tristeţile şi amintirile mele), dar ştiu acum mai mult ca ieri şi poate mai puţin ca mâine că nu există regret în vocabularul meu (sau poate doar ca fond teoretic)

au revoir.

 
template by suckmylolly.com flower brushes by gvalkyrie.deviantart.com