diferit si vechi

azi m-am reintors in Bucuresti dupa o mica vizita acasa... Ca de obicei, de cate ori ma intorc acasa descopar ceva nou prin Urziceni sau pe acasa si de fiecare data acord mai multa importanta vechiilor detalii...
m-am invatat foarte mult cu drumul acesta spre casa, drum pe care il parcurg de 2 ani intr-un mod oarecum constant..insa nu mereu cu aceleasi sentimente...

Ei bine, azi am ales sa ma cufund in lumea lecturii pret de o ora si ceva cat dureaza pana ajung in Bucuresti, astfel incat am inceput sa lecturez gandurile unei persoane foarte dragi mie: nasa mea "de suflet" Catalina Stroe.
{rangul de "nasa de suflet" este o poveste in sine ce va fi spusa candva pentru ca pune in evidenta statutul de OM in adevaratul sens al cuvantului alaturi de acea parte frumoasa a vietii}

In fine...cartea se numeste "Cei sapte ani de acasa.." si este mai mult decat o simpla lectura. E adevarat ca fiecare rand parcurs ma duce mai aproape de scriitoare, de stilul ei de a fi si de a vorbi...insa asta nu inseamna ca aici se opreste frumusetea cartii.

Prin mici povestioare desprinse din viata reala ai ocazia sa vezi cum au trait unii oameni cu multi ani in urma. Sunt amintiri frumoase si amuzante care aduc zambetul pe fata pe masura ce citesti. Sunt pasaje intregi care m-au emotionat si care m-au determinat sa analizez un pic lumea in care traiesc. Sunt povesti cu oameni care au intampinat mari obstacole in drumul lor numit "viata", momente grele de deznadejde, teama, dar si de bucurie si speranta.., obstacole ce par furate din lumea imaginatiei, insa sunt cat se poate de reale. Apoi intalnesti pasaje cu povesti despre o lume demult apusa, o lume pe care o mai recunosc din povestirile bunicilor...si totusi atat de diferita de prezent.

Nu are rost sa prezint rezultatul analizei mele aici..pentru ca acesta trebuie descoperit de fiecare persoana in parte ..si nu dupa metodele "copiat" si "inspirat" folosite azi. Asadar..daca ai ocazia sa citesti cartea ma vei intelege perfect ;)

Admirand pozele vechi din carte mi-am amintit de pozele cu regi si regine pe care le-am vazut la MNAC cu ocazia Galei BOS [despre aceasta voi reveni cu un post mai tarziu ;)] si am inceput sa-mi imaginez Bucurestiul de alta data. Ador pozele vechi care au o poveste de spus si uneori un mic mesaj enigmatic pe verso...si cred ca mi-am gasit o mica ocupatie pentru timpul liber :D

As povesti foarte mult despre cartea "Cei sapte ani de acasa.." de Catalina Stroe...dar stii ceva numai citind-o te poti bucura de jocul fermecator al cuvintelor..

mai bun, mai puternic, mai intelept...

si iata ca sunt momente cand lipsa de organizare iti strica planurile...sau cand lipsa de implicare creeaza numai probleme celorlalti. chiar devine atat de imposibil sa incerci sa schimbi lucrurile? sa faci in asa fel incat sa eviti orice urma de situatie neplacuta? Sincer eu cred ca se pot face schimbari: INTOTDEAUNA esti pus in situatia de a alege, acum depinde de fiecare persoana daca face alegerea cea buna sau nu...

Intr-o zi intalnesti in drumul tau dezamagirile...poate ca vinovata e o persoana pe care nu o cunosti de mult timp sau dimpotriva, e chiar cineva drag..sau poate ca tu esti pionul si motivul principal... Ca in orice situatie incerci sa cauti raspunsuri la intrebari gen \de ce\...dar mai conteaza sa stii cine e responsabil pentru dezamagirea traita? pana la urma faptul e consumat..si putin probabil sa te mai intalnesti pe viitor cu respectivul gen de dezamagire....\/dar asta este o cu totul alta poveste..evident :)\/

la finalul zilei, atunci cand soarele se duce la culcare si luna urca pe bolta instelata nimic din ce a izbutit sa te intristeze nu mai trebuie sa aiba nici o putere asupra ta... totul trebuie pus intr-un sertar, pierdut fara urma in ceata trecutului, pus in registrul ~fapte si invataminte din viata~... stelele jucause iti soptesc pline de incredere ca totul va fi bine, iar luna calma, chiar daca pare distanta si rece promite sa-ti vegheze somnul in calatoria uitarii...

sentimentele si trairile nu se lasa biruite asa usor...continua sa te amageasca si sa-ti rapeasca orice urma de zambet de pe chip...

......pana la urma...visul se apropie de final si primele raze ale soarelui fac peisajul sa para mai dulce, mai putin intepator...iti arata bobocul de trandafir si nicidecum spinii lui, iti vin in ajutor si te asigura ca totul are un scop: iar dezamagirile si acele momente proaste din viata nu fac decat sa te ajute sa fii un om poate mai bun, mai puternic, mai intelept...

Rain

Nori negrii si amenintatori...Puternice dispute in inaltul cerului...O impresionanta incarcare electrica plutind in aer...si...iata, ca intr-o clipa toata aceasta "lupta" a celor ce domina cerul se revarsa catre pamant...

Mii si mii de picaturi isi pornesc drumul dictat de puterea gravitationala... La un moment dat se trece la un regim de intrecere: tunetele anunta foarte multe starturi, iar fulgerele echivaleaza cu lumina aparatelor ce surprind imagini inedite...

Rivalitatile isi fac simtita prezenta pentru ca pret de cateva clipe intrecerea se face la un alt nivel...unul mai rar intalnit...un nivel al ghetii.

eeehh...iata ca si vantul parca prinde puteri si alaturi de prietenii sai fac numai ravagii. Nu este iertata nici o creatura, nici un coltisor... Copacii isi lasa coroanele in voia vantului, iar cladirile infrunta loviturile ploii...

FURTUNA: un cuvant..multe ganduri...mii de imagini..clipe vesnice :)

Vernisaj

Azi ASE-ul si-a invitat studentii si profesorii la un vernisaj, Valentin Tanase si Eugen Ilina au avut astfel ocazia sa expuna cateva din creatiile lor.

In scurtul timp petrecut admirand creatiile acestor artisti am lasat deoparte gandurile legate de examene, vremea calda de afara si oamenii rai care la un moment dat iti apar in cale... Am admirat fiecare tablou in parte, fiecare joc de culori si forme...si cred ca si acum as fi fost acolo daca nu aveam un program aglomerat pe ziua de azi...But, no worry...si maine pot sa admir lucrarile..deocamdata nu vor parasi holurile ASE-ului (sper sa nu ma insel aici :D)

Cel mai mult mi-au placut tablourile lui Eugen Ilina in care predominau ca motive: tabla si piesele de sah, caii, marea, corabiile si nuantele de albastu.

pentru mai multe imagini da un click aici si daca iti place incearca sa vezi expoztia din ASE ;)

copil for the day ;))

Oficial a inceput si sesiunea prin ASE (cu toate ca atmosfera e de muuuult instalata)(ptr unii cel putin:P). La 10.30 era programat examenul, asa ca hai sa incerc sa nu intarzii...dar, cum aveam suficient timp sa ajung in sala, am zis ca e timp sa-mi iau si ziarul Adevarul de azi..(stiti voi cel cu colectia Disney)[nu mai zic ca am 20 de ani..ca oricum nimeni nu ma crede].

Zis si facut: intreb la primul chiosc de ziare ce-mi iese in cale si aflu ca nu au primit deloc ziarul respectiv. La urmatorul deja se epuizase stocul, si tot asa..fara urma de carte...

Promovare foarte buna a ofertei...availability mai slabut...

Ce sa-i faci ziua-i mare...poate, poate gasesc ceva dupa examen. La ora pranzului, dupa ce am predat lucrarile am reluat cautarile. "nu,nu si iar nu" peste tot unde intrebam...

Pana la urma norocul mi-a suras si mie si am gasit ce cautam. Copilu' a vazut desenul imediat cum a ajuns acasa (moment de relaxare dupa examen:P)..a citit si cartea dupa care a umblat ceva..acum can wait next monday edition :D

Till then...succes la examene :*

my name :)

21 mai...Constantin si Elena...ziua mea de sfant...
Cu siguranta a fost o zi mai speciala...si am adorat fiecare secunda. In afara de vreo 2 microscopice momente nu foarte imbucuratoare (dintre care unul s-a strecurat in agenda zilei pentru ca eram foarte obosita si plictisita...si fara chef de certuri de ziua mea..evident :P) ..am avut parte numai de vesti bune :)...De-ar fi toate zilele ca cea de azi...

Azi am vrut sa fiu vesela tot timpul..si am reusit (notice to myself and you: Smile :))...azi a fost zi de bomboane ;) si de viitoare amintiri frumoase...as scrie fiecare firicel de timp ce s-a scurs azi, dar nu are rost...important este ca: am adorat ziua de azi...si sper ca si tu ai avut o zi minunata :)

"La multi ani" celor cu nume sfant...sa faceti in asa fel incat fiecare zi din viata voastra sa fie frumoasa: o ZI mai FRUMoaSa decat CealalTA

Curaj

La dansuri mi-am adus aminte de o idee pe care o stiam foarte bine, dar pe care o ascunsesem intr-un sertaras fara sa-mi dau seama. Era vorba despre curaj si modul fiecarei persoane de a-l utiliza.

In dans daca nu ai curaj, nu vei fi niciodata capabil sa te exprimi asa cum doresti, iar in cel mai rau caz: nu te vei face vreodata "auzit". So true!!! Ideea nu se aplica numai momentului cand dansezi. Dimpotriva: este general valabila in our daily life.

Stund up and fight for your ideals! Curaj!..eu una am inceput sa pun mai mult accentul pe ce am gasit in acel sertaras :D

One night good sleep and I'll have the energy to continue fighting..abia-l astept pe Maine (cu toate ca acum nu stiu prea bine de ce)..Oh well...

Celine Dion & Andreea Bocelli "The prayer"

un cantec superb. As scrie toata noaptea ascultandu-l, insa uneori dansul notelor muzicale nu poate fi descris prin cuvinte...de aceea ma voi multumi doar cu unele mici detalii.

...astfel....Ochii inecati de lacrimi povestesc unei oglinzi tacute:

*imaginea unei lumi pierdute in timp,...o lume cu printi si printese, cu domnite elegante si adevarati gentelmani...o lume pe care o regasesti in carti, filme si poze "de epoca"

*o poveste desfasurata sub clar de luna...ca in Poeziile EMINESCIENE

*despre tradari, asteptari inselate, si sentimentul evadarii

*un copil singur si firav supravietuind intr-o lume care, se pare ca, nu iarta

*rataciri si regasiri, lupte si sentimente

*puterea de a continua, un nou rasarit si cateva cuvinte soptite "capul sus...nu renunta sa crezi in tine" (caci nimeni altcineva nu va crede in locul tau)

*oameni curajosi..care trec peste obstacole

*locul meu..unde nimeni si nimic nu ma poate supara

*pasi de dans..undeva sub un cer instelat, ..langa marea linistita...

Ce faci când nu accepţi realitatea?

Sunt unele momente în viaţă când pur şi simplu nu vrei să înfrunţi o realitate crudă...Destul de asemănătoare sunt acele momente când pierzi pe cineva foarte drag, iar tu adopţi o poziţie de negare totală: eşti cât se poate de conştient de cum stau lucrurile şi totuşi....

Sunt momente de care fugim mereu, pe care încercăm din răsputeri să le ascundem şi la care să nu ne gândim..DAR ce faci atunci când trebuie să le înfrunţi, când nu mai există metode de evitare? Plângi, îţi alungi miile de gânduri şi încerci să uiţi??? Pare destul de simplu nu? [şi totuşi dacă mă gândesc puţin nu pare simplu deloc...şi nici nu e!!!]

Ce faci cu amintirile? Ce faci cu toate poveştile pe care le-ai trăit, pe care le ştii foarte bine şi care se conturează ca secvenţe şi imagini în mintea ta (poate vagi în cazul celor mai vechi)? Ce faci când nu-ţi vine să crezi: când vezi că realitatea e una foarte clară şi crudă, iar în sufletul tău există un adevărat război al sentimentelor...

Ce faci când rămâi doar cu amprenta impresiei în suflet..ştiind că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată? Ce faci când nici măcar lacrimile nu te pot ajuta, (nu e ca atunci când cazi, faci buba plângi puţin şi după un timp foarte scurt durerea dispare) iar durerea a creat o rană adânc în suflet?

Ce faci când ştii că timpul nu-l poţi schimba, trecutul nu se va întoarce, iar tu trebuie să continui să mergi pe drumul vieţii şi să treci de toate obstacolele? Ce faci când nu găseşti răspuns la toate aceste întrebări şi multe altele?

O singură încercare de răspuns îmi vine acum în minte: Lasă TIMPUL şi VIAŢA să-şi urmeze cursul,..oricât de greu ar fi :-<

De Paste

Hristos a Inviat!

Anul acesta spiritul meu critic s-a accentuat mai mult de Paste.
O sarbatoare petrecuta in familie este intotdeauna reusita, insa, din pacate pe ici-colo s-au ivit si cateva "clipe amare"
Nu am inteles de ce oamenii nu mai acorda respectul cuvenit unei traditii, ba dimpotriva se straduiesc sa etaleze un comportament ingrozitor.
Exemplu de "clipa amara": dupa ce se ia lumina la miezul noptii o parte din oameni se indreapta cu lumanarile aprinse catre cimitir sa duca lumina si acolo. E de mers vreo 10-15 minute pe jos (luandu-se in calcul un mers linistit)(perfect pentru a face putina miscare). Dar pentru o anumita categorie de oameni a fost un prilej de etalare a prostiei si nesimtirii de care pot da dovada. Plimbarea linistita intr-o seara speciala si foarte frumoasa s-a transformat intr-o atentie permanenta de a evita nebunii care faceau intrecere cu masinile.
La un moment dat se formasera doua tabere: unii care nu dadeau voie masinilor sa treaca (nu vreti sa stiti reactiile soferilor)si unii care aprobau gestul acestora cerandu-le celor care alesesera sa mearga pe jos sa se comporte civilizat.
Oare cand se vor schimba "oamenii astia"?

Greseli

Ce s-ar intampla daca am putea da timpul inapoi...Cum ar sta lucrurile daca am putea indrepta fiecare greseala...ba mai mult daca am putea evita fiecare eroare...daca am putea sa apasam undeva SHIFT+DELETE, iar ele sa dispara pentru totdeauna...

Cat de perfect ar decurge lucrurile intr-o lume in care timpul se afla la cheremul tau...iar tu ai puterea de a sterge cu buretele unele lucruri care din nu stiu care motiv te fac sa te simti prost...

Multe semne de intrebare, probabil la fel de multe idei si opinii ..insa cu certitudine extrem de putine raspunsuri!!!

Intamplare

Seara de studiu intens inaintea unui ultim examen...ca sa fiu sigura ca am inlaturat ispitele majore si ca nu mai exista vreun motiv menit sa ma abata din activitatea mea de studenta am acaparat bucataria. Toate bune si frumoase pana in momentul cand decid sa iau o gura de aer (si nu asa oricum cu iesit in oras sau mai stiu eu ce alte minuni,..doar deschizand geamul)...sincronizare perfecta cu o tanara nefericita cu "ganduri mari in viata". To be more precise, admirand picaturile de ploaie in caderea lor observ un el si o ea, cea de-a doua persoana cu muuult sub vraja lui Bacchus. Ea mergand cat mai spre mijlocul drumului fara sa-i pese de masini..el ferindu-se o ia pe o "carare improvizata" printre masinile parcate, fara sa-i pese de ea. Vazandu-i nu ma puteam gandi decat la faptul ca nefericita fata, in momentele de stransa legatura cu realitatea (echivalent cu starea de "om treaz") nu putea avea incredere in tovarasul de drum, si totusi nu aveam de unde sa stiu cum stau de fapt lucrurile...puteam doar presupune.

In fine...ma reintorc la turistii mei cand aud zarva mare afara...Ma duc la geam sa aflu care este situatia si cand colo "EA" de mai devreme parcurgea drumul inapoi..de data aceasta singura, insa la fel de "vrajita". Mergand mult mai spre centrul strazii supravietuieste si ajunge in zona unde erau parcate masini. Furioasa incepe sa de-a cu pumnii si picoarele in fiecare masina declansand toate alarmele (funny part este ca a evitat sa-si iroseasca energia pe o Dacie antica).

Concentrarea mea la turism = zero! Din cinci in cinci minute ma gaseai cocotata pe geam sa vad ce mini poveste se mai poate derula..cand..dupa vreo 20 de minute.."EA" revine. De aceasta data gandurile ei mari o dirijau in totalitate: mergea exact pe mijlocul drumului (cu impleticirile de rigoare) infruntand fiecare masina ce indraznea sa apara in calea ei. Nu va spun ce coada de masini se facuse la un momet dat, pentru ca soferii se oprisera si o urmareau (spectatorii de la ferestre sunt exclusi :D)

Care sa fie concluzia? Dupa fiecare "mini-spectacol furat" incepeam sa ma gandesc la relatiile dintre oameni (straini sau apropriati). exista atatea momente cand nu ai de ales decat sa te increzi in cel de langa tine...insa de fiecare data esti pe cont propriu. Mai trist este cand apelezi la o combinatie de genul BETIE+SUPARARE-->FURIE...+...eventuale ganduri sinucigase...

Iar a doua zi (in conditiile in care supravietuiesti) te mai gandesti daca macar a meritat efortul

90 de ani

Te-ai gandit vreodata ca o sa implinesti 90 de ani? Te-ai gandit vreodata la modul in care cei in varsta apreciaza viata si schimbarile din jur? Cel mai probabil nu ai facut-o si poate ca din acest motiv uiti ca cei in varsta au fost candva tineri ca si tine (nu neg ca situatia inversa nu ar fi adevarata)..

Astazi bunica mea a implinit varsta de 90 de ani..si nu inceteaza nici o clipa sa ma surprinda...Cu toate ca picioarele nu o mai ajuta cum o faceau cu mult timp in urma, cu toate ca nu mai are puterea de a face unele lucruri care tinerilor li se par banale si lipsite de importanta..ea are puterea de a infrunta viata zilnic, fara sa ezite vreo clipa in a spune lucrurilor pe nume.

Copii, nepoti si stranepoti..cu totii de la cel mai mic, pana la cel mai mare am ascultat astazi o parte din povestile bunicii: povesti si relatari deprinse intr-o viata..amintiri si intamplari acum semnaturi in filele trecutului. Cu totii o iubim si ne dorim sa-i semanam catusi de putin, pentru ca este o femeie puternica si un om minunat.
In vreme ce trecutul nu ne ofera decat amintiri, noi incercam sa ne bucuram de fiecare moment al prezentului alaturi de ea, asadar La multi ani, bunico!!!

In plina sesiune

A inceput sesiunea de examene si toata lumea este "terorizata" intr-o masura mai mare sau mai mica de aceasta perioada...Vechea poveste: cum este examenul? ce avem de invatat? (la xerox?) cine a invatat? comunicam..nu?
Planuri si strategii sunt create din timp...recapitulate in cele cateva momente de asteptare a subiectelor...si...in final, descoperi ca esti pe cont propriu (pana la urma INCREDEREA in SINE este cea mai importanta). De ce? Poi, anumiti "factori perturbatori" isi duc meseria la exagerare.
Doua examene pana acum, o gama variata de caractere:
in aceeasi sala supraveghetori mai intelegatori, dar si altii aflati la polul opus;
colegii mai mult sau mai putin darnici;
subiecte mai mult sau mai putin relationate cu ce a studiat fiecare;
ore de examen de trebuie sa te trezesti cu noaptea-n cap;
note ce se lasa asteptate..sau altele pe care nu stii cum sunt justificate...
Lasam in pace emotiile si stresul, greul de-abia incepe pentru unii, asa k lista caracterelor se va mari cu siguranta pana la sfarsitul sesiunii.
Ce trebuie retinut? Poi, in final, la examen esti intotdeauna pe cont propriu, indiferent de situatie.

Delir studentesc

Au mai ramas doar cateva zile [mai precis ore] pana la inceperea sesiunii propriu-zise...Cu toate acestea eu ma simt ca in sesiune inca dinainte de vacanta...Pe atunci era nebunie mare cu predarea infinitelor proiecte, apoi au urmat acele lucrari si partiale pentru care noptile albe erau trecute in pachet fie ca vroiai, fie ca nu. Pana la urma sesiunea e o perioada de care ne vom aminti cu drag, insa cu siguranta acest lucru se va intampla peste muuulti ani :D

Delirul deja a inceput. Ce trebuie invatat? cum se da examenul? ce note am? ce nota minima imi trebuie? (intrebare irelevanta pentru cei cu teluri inalte :D)...sunt doar cateva din dilemele perioadei.
Emotii, nopti albe, teancuri de foi si carti, strategii in sala de examen, rezervari de locuri...o parte din ele par acum un cosmar, dar se va termina destul de repede (avand in vedere cum mai alerga timpul asta).
Eu va doresc tuturor multa bafta la examene, sa zambiti cat mai mult indiferent de ora cand este programat examenul...si sa aveti o viziune pozitiva gen Don't worry, be happy! :)

civilisation

"Codul bunelor maniere"..."cei şapte ani de acasă"...idei formulate de etică sau elemente esenţiale pentru a trăi într-o societate considerată "civilizată"? Cine poate şti care este adevărul? Cel mai probabil "experţii în domeniu" sau ..poate că NIMENI...certe rămân situaţiile ce depind într-o oarecare măsură de existenţa acestor aşa zise elemente...situaţii care până la urmă spun mai mult decât 1000 de fraze la un loc.

În ultimul timp am avut ocazia să observ situaţii create de absenţa acestor elemente. Dezamăgită am descoperit că erau foarte multe...şi partea tristă este că nu se sfârşesc aici.

Să vă dau un mic exemplu: întâlnire de recuperare cu profa de engleză. Locaţia: undeva în una din clădirile ASE-ului, Ora: 16:30 (cu toate că era vorba de o oră cu care am fost de accord, pentru unii era prea târziu, ideală pentru alţii..irelevantă pentru majoritatea), Participanţi finali: profa (cu nelipsita ei energie) şi se pare că reprezentantul grupei je. În principiu eu ştiam că nimeni nu va mai veni (dată fiind situaţia creată de minivacanţa "alegerilor"), iar profa doar presupunea...însă, din nefericire, undeva pe drum au fost uitate câteva reguli... În final, comentariul profei: "Îmi cer scuze că ţi-ai pierdut timpul, la fel cum îmi pare rău şi pentru timpul meu pierdut, căci mă pregătisem... Eu înţeleg că toată povestea cu alegerile şi 1 Decembrie au oferit o minivacanţă...dar la un momemnt dat tot va trebui să ne întâlnim să recuperăm seminariile pierdute..Îţi mulţumesc că ai venit şi îţi doresc o minivacanţă plăcută." (cam ăsta ar fi fost rezumatul discuţiei mele cu profa). Totuşi, alta ar fi fost situaţia dacă se discuta de amânare...

Un alt exemplu: În autobuz, venind spre Bucureşti...am avut  să fiu nevoiă să-mi împart timpul cu acea categorie de oameni cărora nu le pasă cât de mult pot jigni aruncând nişte vorbe în vânt. De ce trebuiau să fie grosolani, să facă unele comentarii care nu-şi aveau locul...şi până la urmă să facă lumea să se simtă prost. Am văzut în ochii unei femei simple şi ceva mai în vârstă că toate aceste comentarii o deranjau..şi nu-mi venea să cred că unii oameni pot fi atât de răi. Ignoranţi, indiferenţi, bădărani...nu cred că există un singur termen care să le definească comportamentul şi caracterul. Observaţii nu puteai să faci, pentru că la un moment dat aveai să regreţi că ai încercat să-i corectezi...pentru că "să le faci un bine" ar fi prea mult spus.

Un exemplu no.3: Aniversarea prietenei copilăriei mele (una din cele mai bune prietene). În principiu o seară foarte reuşită...ignorând câteva excepţii. Am avut ocazia să petrec câteva ore alături de oameni care mă cunosc de când stâlceam cuvintele..chiar şi de mai înainte...De asemenea am avut ocazia să petrec câteva ore alături de foşti colegi, oameni pe care mult timp îi vedeam apoape zilnic...dar să cunosc şi figuri noi...Nimic de obiectat până aici. Totuşi în momentul când îi respecţi pe cei din jur, ceri să fii respectat la rându-ţi. Cu toate că generalizez un pic, ideea rămâne aceeaşi. Din nefericire ...am avut de îndurat şi persoane care se par că nu văd lucrurile astfel..Din fericire...am învăţat să nu mă mai consum atât de mult şi să am puterea să-i ignor şi să văd jumătatea plină a paharului.

Evident exemplele nu se termină aici...Dar eu consider că sunt suficiente pentru a sublinia un aspect: trebuie să fim oameni în primul rând, să ne facem viaţa cât mai frumoasă, iar pe pânza pe care pictăm să folosim o paletă  de culori plină de magie :)